sâmbătă, 31 mai 2008

Cine, Ce si Cum se invarte in jurul fotoliului de primar in Oradea

Intr-una din serile trecute am urmarit mai atent o dezbatere electorală cu principalii candidaţi la Primăria Oradea: doamna Rozália Biró, domnul Mihai Groza şi domnul Ilie Bolojan.Ocazie in care ei ne-au demonstrat încă o dată de ce politica e 90% apă chioară. Promisiuni atât de generale, atât de superficiale încât şi un copil de grădiniţă le compunea mai bine: „Facem drumurile, protecţie socială, curăţenie …” blabla-urile de rigoare evident că nu au lipsit. Nimic concret, nimic planuri consistente, nimic serios.Însă parcă de data asta a fost mai mult. A fost o campanie murdară, presărată cu acuzaţii, răspunsuri la acuzaţii folosind alte acuzaţii, afişe şi reclame falsificate (lucruri care intră în sfera penalului deja). Nici măcar faţă în faţă, nu s-a păstrat minima decenţă cuvenita unor oameni care totusi vor sa ne reprezinte.
Dar hai să ne oprim putin in dreptul principalilor candidaţi:

Rozália Biró, candidat UDMR. Pe parcursul dezbaterii a încercat să fie împăciuitoare cu toţi, să nu acuze prea mult, să fie în bune relaţii cu toţi. Ştie ea de ce, deoarece mai mult ca sigur o aşteaptă un nou mandat de viceprimar şi nu e bine să te pui rău cu viitorul primar, oricare ar fi el. După părerea mea se va clasa pe locul 3, însă negocierile ulterioare îi vor oferi un fotoliu cald pe undeva (doar îl are pe prietenul Kiss)

Mihai Groza, candidat PDL, fost viceprimar, mai mereu în umbra lui Petru Filip. Om simplu, dar prea simplu pentru Oradea. În dezbaterea de ieri a fost timorat, părea că e intimidat de prezenţa lui Bolojan, cuvintele către orădeni erau prea plate, însă dacă va fi ales va trebui să fie mult mai îndrăzneţ, să ştie să pună piciorul în prag când e nevoie, să nu de-a impresia de slăbiciunea arătată pana acum . După părerea mea va intra în turul 2, la luptă strânsă cu Bolojan.

Ilie Bolojan, candidat PNL. E omul relativ nou, care în mod normal ar trebui să aducă o schimbare. La dezbatere a părut omul puternic, sobru, care ştie ce zice. Asta până când i s-a cerut să enumere principalele linii pe care va merge dacă va fi ales. Iar atunci ochii săi, faţa sa, îmi spuneau că încearcă să-şi amintească o poezie, o poezie îndelung repetată,totusi are şanse mari, iar eu cred că va ajunge în turul 2 cu siguranţă.

Oradea are nevoie de un bun gospodar, de un vizionar, de cineva care ştie ce oameni să pună şi pe ce poziţii, de cineva care să înţeleagă doleanţele orădenilor simpli care doresc o viaţă mai bună în acest oraş care a ajuns din păcate cel mai slab dezvoltat din regiunea vestică, fără un aeroport decent, fără investitori mari, cu un şomaj scăzut, dar salarii medii foarte mici. Oradea trebuie cumva să crească iar pentru asta îi trebuie un adevărat manager, care să ştie cum să atragă bani şi mai ales unde să-i direcţioneze. E frumos că avem tramvaie de 2.7 milioane de euro, dar vreau şi altceva. Vreau parcări, să nu mai văd maşini pe spaţiul (fost) verde, vreau să nu mai trebuiască să dureze călătoria cu tramvaiul de la staţia de la gară până la Crisul 15 minute, vreau un oraş curat, frumos. Vreau soluţii!

P.S 1: Ieri dimineaţă am mers la faculta pe preafrumosul bulevard Stefan cel Mare. Şi am văzut:
asta, asta, asta şi asta. Nici nu mai vreau să comentez

P.S. 2: Oare câţi bani a băgat Călin Raita în campania asta? Da, e o bună ocazie pentru puţină reclamă, chiar dacă şansele sale sunt undeva de mărimea celui mai înalt melc. Bine măcar că dă baloane la copii să fie şi ei fericiţi dac tot se apropie 1 iunie.

sâmbătă, 24 mai 2008

Mercedes Attention Assist, aproape de productia de serie

Ati auzit, probabil, de acele device-uri care se monteaza in spatele urechii si care, daca purtatorul lui atipeste si ii cade capul pe o parte, emit un semnal sonor acut in interiorul urechii pentru a-l trezi.
Acestea sunt mai degraba niste mici dispozitive decat sisteme eficiente care sa previna oboseala la volan. Adormitul la volan a devenit o problema extrem de grava, iar cei de la Mercedes vin in sprijinul combaterii neatentiei din cauza oboselii cu noul sistem Attention Assist.

Acest sistem complex monitorizeaza o serie de parametri care dau indicii despre agerimea soferului si ajuta la stabilirea momentului cand cel aflat la volan devine prea obosit pentru a mai conduce in conditii optime.

Prin supravegherea in permanenta a comportamentului soferului, computerul dezvolta un profil pentru fiecare individ pe care il foloseste ca punct de referinta pentru analizarea vioiciunii soferului.

In clipa in care simte o cat de mica deviere de la profil, computerul compara aceasta abatere cu semne cunoscute ale oboselii si distanta calatoriei, momentul din zi si stilul de condus al celui aflat la volan.

Daca ceva nu este in regula, calculatorul avertizeaza imediat soferul ca este obosit.

Datele adunate de sistem sunt, de asemenea, extrem de complexe si de detaliate: totul, de la acceleratia laterala si longitudinala si pana la unghiul de directie, folosirea comenzilor si a pedalelor, suprafata de rulare si conditiile meteorologice sunt masurate si comparate in permanenta pentru a putea aprecia corect nivelul de concentrare al soferului.

Oficialii de la Mercedes vad "Attention Assist" ca pe un sistem complementar la numeroasele sale tehnologii de siguranta, cum ar fi ABS-ul sau controlul tractiunii.

Doar ca  acest Sistemul Attention Assist, primul de acest gen din istoria industriei auto, se va regasi pe modelele Mercedes incepand cu anul 2009, deci pana atunci mai trebuie sa avem mare grija  cum conducem si in ce stare ne urcam la volan.

joi, 22 mai 2008

Dilema soparlei cu limba albastra

Daca Franta este pentru multi Turnul Eiffel sau Anglia este Big Ben, mult timp Australia a fost pentru mine Ayers Rock, sau Uluru, cum ii spun aborigenii. Uluru este o formatiune stancoasa izbucnita de nicaieri in mijlocul desertului, care isi schimba culoarea in functie de zi si de anotimp, un loc special, pe care mi-ar fi placut sa-l vad chiar mai mult decat alte minuni ale lumii  Si acum tineti-va bine.  cinci miliarde de dolari. 5.000.000.000 de dolari. 3.657.509.982,5 euro. Ce stare de confort v-ar induce o astfel de suma, cate case, masini luxoase, avioane, haine, aur, diamante, Pipere si Banease, aer curat, apa limpede, nopti senine sau zambete ati cumpara cu acesti bani? Cum ar fi sa-i numarati, admirati, sa le dati foc, sa-i tavaliti sau intoarce cu furca?
I-ati refuza?
Jeffrey Lee ii refuza.
Pe Jeffrey Lee evolutiile bursiere il lasa rece. Pe Jeffrey Lee evolutiile bursiere l-ar putea face unul din cei mai bogati oameni din lume.

Lee traieste in Australia, are 36 de ani, este unicul supravietuitor al tribului Djok si custodele zacamantului de uraniu Koongarra. Gigantul energetic francez Areva, spune cotidianul Sydney Morning Herald, s-a declarat interesat de cele 14.000 de tone de uraniu care reprezinta mostenirea lui Jeffrey. 14.000 de tone de uraniu l-ar aduce pe Lee, un personaj ce apare in fotografii intunecat, sumbru si darz, in elita lumii. El ar deveni al doilea bogatas al Australiei, la un fleac de 500 de milioane de dolari de primul.

Dar Lee spune ca banii nu sunt importanti, ca are o slujba, ca isi poate cumpara mancare, ca poate pescui si poate vana. Pentru Lee mormintele strabunilor si locurile sale sfinte sunt mai importante decat masinile, casele, diamantele, avioanele sau Piperele. Pe terenul lui Lee s-au adapostit animale fantastice, sarpele-curcubeu sau o soparla uriasa cu limba albastra care nu trebuie cu nici un chip deranjata,

Exercitiu de vara: ce ati face daca ati fi in locul lui Lee? Cum o fi sa-i traiesti viata?

Mult timp dupa ce am citit stirea am tot facut exercitii de genul acesta, incercand sa-mi imaginez cum ar fi un Lee roman? Cam ce mesaje ar primi „badea“ Lee, cum i s-ar propune afaceri fabuloase, cum i s-ar cere ajutorul, cum s-ar oferi unii si altii sa-i administreze mostenirea, sa-i puna borduri, sa-i intinda covoare rosii, sa-i faca masaj relaxant sau sa vaneze in locul lui.

miercuri, 21 mai 2008

Infrunta-ti viitorul

Prezentul si viitorul sunt organic legate unul de altul. Viata prezenta duce la cea viitoare, iar cea viitoare se intemeiaza pe cea prezenta.
Imi place sa cred ca viitorul este la picioarele noastre, aşteptând cuminte să facem noi ce vrem cu el. Este mereu aşa cum l-am planificat, nu se abate de la direcţia pe care o decidem, nimic rău nu-l poate da peste cap. Avem timp - întotdeauna mâine - să ne reparăm greşelile.

Vom putea - poimâine, săptămâna viitoare, la anul ,- să ne gândim ce vom face dacă traseul nostru în viaţă ia o turnură care nu ne convine. Nu azi, nu acum, n-are niciun rost, doar nu ni s-a întâmplat nimic rău . Avem calităţi, talente înnăscute, poate un soi de celebritate, siguranţa zilei de mâine, tot ce vrem. Cât suntem pe val, nu ne batem capul - ca în povestea cu drobul de sare - să luăm în calcul că într-o fracţiune de secundă putem să pierdem tot. De ce am face-o? Doar suntem centrul universului nostru ţesut din visele despre viitor, nu fărâme insignifiante care mişună de colo-colo. Trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima şi ne trezim, dintr-o dată, că privim derutaţi în jur spunând “Nu aşa trebuia să iasă” Poate simplu fapt ca stai si citesti acum acest articol din blogul meu , poate nascocii undeva in subconstientul tau intrebarea ‘ De ce sunt aicea ? Totusi unde eram ? Chiar asa...unde erai, unde esti si incotro te vei indrepta ? te-ai gandit vreoadata mai serios la acest lucru ?

luni, 19 mai 2008

Brandurile high-end si fobia www

Luxul inseamna exclusivitate, un status symbol pe care doar unii si-l pot permite. Internetul insa este accesibil tuturor. In materie de comunicare, acesta din urma inseamna retele virtuale. Iar in marketing se confunda cu "chilipirul". Cand cele doua notiuni sunt alaturate se ajunge la o contradictie. Asta este si explicatia pentru care unele branduri de lux se feresc inca sa se avante in epoca web 2.0.

Noua varsta a internetului (web 2.0) se defineste prin mesageria instant, prin aparitia retelelor virtuale si a blogosferei. Web. 2.0 include viata traita pe Youtube. Este epoca Second Life - un domeniu in care brandurile de lux s-au tot ferit sa intre pana acum.

Practic in web 2.0 consumatorii detin puterea. Ei pot sa creeze continutul site-urilor. Tot ei au dreptul sa-si posteze opiniile pe bloguri personale, pe forumuri sau chiar pe site-urile destinate produselor despre care vorbesc.

In noul context virtual, brandurile high-end isi pierd controlul asupra notiunii de "exclusivist". Si le este frica sa nu isi deterioreze imaginea.

Strategii de marketing online spun ca este de inteles teama unora. "Brandurile de lux sunt experte in a-si pastra integritatea si le este frica sa nu piarda controlul. E ca in filmul Pretty Woman, atunci cand Julia Roberts intra intr-un magazin de lux de pe Rodeo Drive imbracata ca o prostituata: nu poti controla cine intra intr-un magazin online sau cine posteaza comentarii despre brandul tau pe bloguri sau forumuri", explica specialistii de la Organic, o agentie americana de marketing online.

Tot acestia sustin ca, in viitor, integritatea unui brand nu va mai depinde de cat de bine este controlat. "Share" este cuvantul care face legea pe internet. Asa ca si brandurile de lux vor trebui sa se supuna acestei legi.

Reticenta producatorilor de bunuri de lux provine din epoca timpurie a comertului online atunci cand aparitia brandurilor de renume pe site-uri ca eBay era privita ca fiind un pas catre categoria "cheap".

Pentru o vreme produsele de lux cu semnatura, fie ca este vorba despre bijuterii, ceasuri, parfumuri sau haute couture, si-au facut aparitia online doar prin intermediul site-urilor de prezentare, care sa atraga utilizatorii in magazinele propriu-zise. Insa unele branduri au realizat ca trebuie sa prinda din urma secolul 21. Asa ca de scurt timp au ales sa isi "deschida" propriile magazine online.

Gucci, spre exemplu, si-a schimbat strategia in ultimii ani, imbunatatind structura site-ului si adaugand produse pe care utilizatorii le pot achizitiona online. Pe gucci.com se gasesc astazi pantofi, bijuterii sau accesorii cu preturi intre 100 si 10 mii de dolari, iar magazinul virtual este unul dintre segmentele cele mai dezvoltate ale grupului. Iar vanzarile au crescut cu 65% dupa numai un an.

Bucheron, compania producatoare de bijuterii, ceasuri si parfumuri, a ales, la randul sau, calea world wide web, dar serviciile online sunt momentan disponibile doar in Europa, pregatindu-se pentru anii viitori inaugurarile pe pietele online din Statele Unite si din Asia.

"In domeniul high luxury inca exista o oarecare rezistenta fata de domeniul web si e-commerce", marturisea Jean-Christophe BŽdos, CEO Boucheron. "Dar am decis sa depasim acest sablon. Studiile noastre au aratat ca oamenii bogati nu mai au tabuuri legate de comertul online". Si chiar daca nu cred ca noua modalitate de a vinde bunuri de lux va inlocui retailul, Bucheron considera e-commertul un punct important al strategiei lor de marketing. Motiv pentru care brandul de bijuterii foarte high-end nu s-a sfiit sa prezinte preturile pentru toate gamele lor de bijuterii.

Si bradul italian de lux Frette s-a avantat in lumea web 2.0. De cand compania a ales sa vanda produse online, traficul site-ului a crescut cu 300%.

Si, potrivit Ceciliei Pagkalinawan, directorul e-commerce al Frette, s-a observat ca utilizatorii cheltuiesc sume de la 100 la 15 mii de dolari cumparand pe internet. Cu toate acestea, brandurile de lux tot nu isi uita vechile obiceiuri dorind sa isi vada la fata clientii. Asa ca unele produse sunt doar prezentate online si se pot rezerva. Dar se cumpara doar de la magazinele din oras.